Ministerul Mediului a avertizat că România va fi tot mai des afectată de furtuni. Mesajul vine după distrugerile provocate pe litoral de ciclonul format în Marea Neagră, cel mai puternic din ultimii ani. În aceste condiții, responsabilii trebuie să ia măsuri ca să limiteze efectele.
Nepregătite pentru fenomenul de vineri, autoritățile din localitate Amzacea, din Constanța, au evaluat pagubele. Aici, peste 200 de oameni sunt sinistrați.
Amzacea, o comună din sudul Dobrogei, este cea mai afectată de ciclonul de zilele trecute, care a făcut ravagii. Au căzut 234l/m² în doar 2h, în toiul nopții. Oamenii au fost treziți de furia viiturii, care le-a intrat în case.
Cele mai afectate sunt casele din zona unui șanț pluvial. Localnicii își amintesc momentele de groază. Sinistrații dorm pe la rude sau vecini. Autoritățile promit că vor monta containere pentru ei. Deocamdată, autoritățile au adus cisterne cu apă potabilă și pachete cu alimente.
Ciclonul care s-a format în largul Mării Negre a fost cel mai puternic din ultimii 20 de ani, spun meteorologii. Diferențele mari dintre temperatura mării și aerului i-au dat putere. Astfel de fenomene vor mai apărea, ne avertizează specialiștii, mai ales la malul mării.
„Ar trebui să ne așteptăm ca intensitate a lor să crească pe măsură ce temperaturile cresc, temperaturile mării cresc și ele.”, a precizat un expert în meteorologie.
FOTO: screenshot
CITEȘTE ȘI:
COD ROȘU de ploi torențiale în Constanța, pentru a doua zi la rând / Plaja din Vama Veche, distrusă!